Identitate
Psihoterapeutul și clinicianul de orientare integrativă urmăresc realizarea stării de bine, potențând resusele interioare și integrând conștient valențele umane: cognitive, emoționale, comportamentale, biologice, spirituale și contextuale.

Responsabilitate
Abordăm strategii de intervenție autentice, adaptate și conectate la clientul care apelează la servicii psihologice pentru a obține rezultate terapeutice benefice și eficiente.

Profesionalism
Urmăm un set de tehnici și intervenții bazate pe dovezi și permanent supuse actualizării pentru a ne îndeplini misiunea și a ne atinge obiectivele.

Integritate
Respectăm și menținem standardele profesionale, codurile de etică și deontologie, dar și procedurile personalizate de analiză și evaluare.

SCOP

Institutul Român de Psihoterapie Integrativă (IRPI) este o organizație profesională, non-guvernamentala si independenta, care reuneste psihoterapeuti, medici, psihologi, asistenti sociali, teologi si studenti, constituită în scopul promovării sănătății mintale prin dezvoltarea psihoterapiei integrative și a psihologiei clinice la nivel național și european, atât în domeniile formării, dezvoltării profesionale și supervizării, dezvoltării personale, evaluarii și tratamentului, a serviciilor psihologice cât şi al cercetării ştiinţifice.

ISTORIC

Institutul Român de Psihoterapie Integrativă a fost prima institutie de formare in domeniul psihoterapiei integrative, din Romania. A fost infiintat in anul 2008, cu obiectivul principal de a dezvolta modelul integrarii in psihoterapie, si de a promova psihoterapia integrativa (individuala, de grup, de familie și cuplu) și psihologia clinica, în Romania și la nivel european, atât în domeniul practicii, cât și al cercetării științifice.

ACREDITARI

IRPI este membru al European Association for Integrative Psychotherapy (EAIP), European Interdisciplinary Association for Therapeutic Services for Children and Young People,  Federației Română de Psihoterapie. Este acreditat de Colegiul Psihologilor din România pentru formarea si specializarea profesionala in domeniul psihoterapiei integrative si pentru derularea unor programe de educatie continua in domeniul psihoterapiei si psihologiei clinice.

ORGANIZARE

IRPI este organizat pe urmatoarele departamente:

  • Departamentul de formare: se ocupa de formarea pentru specializare in psihoterapie integrativa si educatia/formarea continua in psihoterapia integrative si psihologia clinica
  • Departamentul de mentorat si supervizare: se ocupa de suportul/asistenta si supervizarea profesionala a psihoterapeutilor integrativi pe toata perioada de practica profesionala, si a psihologilor clinicieni care sunt afiliati
  • Departamentul de cercetare
  • Editura: se ocupa de publicarea de studii si cercetari, carti si aparitiile Jurnalului de Psihoterapie Integrativa