Ce stări sunt implicate în comportamentele deseori numite complianță (fawning) și împăciuire (appeasment)?
Când ne confruntăm cu o amenințare, uneori ne luptăm sau fugim. Alteori înghețăm sau ne închidem. Dar pentru unii dintre noi, sistemul nervos încearcă să parcurgă călătoria perfidă de la pericol la siguranță cu încă o strategie: o încercare de a sprijini și chiar de a calma persoana care ne face rău. Aceste răspunsuri sunt cele mai frecvente atunci când cineva este înconjurat de o amenințare omniprezentă și aproape neîntreruptă, cum este cazul celor care au fost răpiți sau care trăiesc într-un mediu abuziv cronic. Aceste comportamente aparent de susținere sunt adesea observate ca „fawning” (complianță) sau „appeasment” (împăciuire), doi termeni care sunt frecvent utilizați pentru a descrie comportamentele paradoxale ale supraviețuitorilor care par să manifeste comportamente grijulii față de un făptuitor. Deși complianța și împăciuirea sunt adesea grupate împreună, Teoria Polivagală încearcă să facă distincția între ele ca strategii de supraviețuire separate, cu propriile semnături autonome.
Fawning / Complianța este o încercare de a mulțumi abuzatorul prin conformare, cu așteptarea pragmatică că o astfel de conformare va diminua agresivitatea și va reduce amenințarea. Appeasment / Împăciuirea, pe de altă parte, poate fi privită ca o încercare de a convinge sistemul nervos al făptuitorului că victima este de fapt de partea lor.
Când oamenii îngheață sau se închid în fața unei amenințări, ei se confruntă cu dificultatea de a înțelege cum și de ce au răspuns așa cum au răspuns. Același sentiment de neîncredere și respingere îi cuprinde și pe aceia care au comportamentele compliante sau împăciuitoare. La urma urmei: de ce ar încerca cineva să mulțumească sau să trimită semnale de sprijin cuiva care îi rănește? Convingerea noastră este că ar trebui să recadram modul în care ne raportăm la aceste comportamente, să le privim ca strategii de supraviețuire fizică și să eliminăm din judecata noastră asupra unor astfel de situații ideea că ar exista o intenție conștientă. Și, în timp ce înțelegerea adulării și a împăciuirii ca răspuns la traume este un subiect în evoluție în cadrul Teoriei Polivagale, este, de asemenea, credința noastră că aceste comportamente provin din stări autonome unice, ca parte a dorinței corpului nostru de a ne menține în viață.
Ca stare defensivă activată în perioadele de constrângere severă, complianța implică probabil activarea sistemelor dorsal și simpatic. Când suntem dominați de aceste sisteme, sistemul nostru de implicare socială și capacitatea de coreglare sunt efectiv dezactivate. Fără semnale sociale pozitive care să însoțească comportamentul obedient, un agresor poate interpreta acest comportament ca fiind dezinteresat, deconectat sau necinstit, ceea ce poate duce la mai multă agresiune și pericol.
Ceea ce face împăciuirea diferită este că implică și un sistem de implicare socială activat, care permite victimei să proiecteze semnale de siguranță și coreglare către atacatorul lor. Acest lucru permite victimei să convingă funcțional sistemul nervos al atacatorului că se află de partea lui, crescând șansele de supraviețuire. Este posibil ca acest comportament de împăciuire să implice recrutarea unei stări autonome unice care combină elemente ale sistemelor ventral, simpatic și dorsal în același timp. Deci amenințarea este detectată, dar sistemul de implicare socială are încă suficiente resurse pentru a trimite indicii de siguranță, sociabilitate și coreglare abuzatorului. Aceste indicii sugerează agresorului că victima este în echipa sa și oferă coreglare, ceea ce ar putea să o ajute să supraviețuiască acelui calvar. Aceste răspunsuri nu sunt ușor de realizat și nu toată lumea răspunde la traume sau abuzuri în acest fel. Dar, în loc să aruncăm cu rușine sau îndoială asupra celor care răspund într-un astfel de mod, o abordare mai plină de compasiune ar fi să considerăm aceste comportamente drept rezultat al unui sistem nervos care a dezvoltat o capacitate remarcabilă de a se adapta și de a supraviețui în timpul provocărilor sau amenințărilor vieții.
© 2023 Stephen W. Porges și Seth Porges, adaptare din Our Polyvagal World. Folosit cu permisiunea editorului, W. W. Norton & Company, Inc.
